SECRETUL PROTECTIEI TALISMANELOR SI AMULETELOR

            Desi exista de milenii si astazi le intalnim atat la populatii mai putin evoluate, cat si la oameni traitori in marile metropole, ele stau totusi sub o umbra de suspiciune. Cum adica ar putea un simplu obiect sa ne ofere protectie, sa actioneze deci dincolo de vointa omului?  Da, in credinta multor popoare si in zilele noastre.                
        Confectionarea talismanelor se face dupa reguli deosebite. Un talisman trebuie pregatit. Se recomanda, astfel, sa fie in armonie cu influentele destinate, care sa fie fixate si pastrate. Ca materiale pentru confectionarea talismanelor se folosesc metalele, pergamentul (pielea virgina de miel), pietrele pretioase si semipretioase, lemnul sau orice alt fel de suport. Alegerea materialului se face conform unor reguli stricte, un anume material fiind potrivit unui anume scop, prin vibratia sa energetica.                        
       Regulile dupa care se procedeaza de fapt sunt destul de complicate si laborioase, toate depinzand de efectele urmarite; astfel, un talisman pentru anumite boli trebuie confectionat din metalul ce corespunde astrului care guverneaza asupra partii din corp unde se afla sediul maladiei. Metalul trebuie topit cand astrul are pe cer o anumita pozitie, prelucrat dupa aceea intr-o alta perioada de timp benefica scopului urmarit si abia apoi sunt gravate anumite cuvinte si semne.                
       Talismanele sunt grupate in mai multe categorii. Prima categorie este aceea a talismanelor propriuzise si care confera celor ce le poarta o putere, practic, nelimitata. Pecetea lui Solomon asezata pe un inel poate avea o forta iesita din comun. Cea de-a doua categorie este cea a talismanelor de mai mica importanta, ce confera putere de un fel anume.                  
       O a treia categorie confera doar o putere limitata, directa, prin intermediul unui geniu avand o putere speciala. Amuletele sunt talismanele cu o putere limitata, care se extinde si la posesor, dar ele servesc numai persoanelor carora le-au fost destinate. Sunt folosite impotriva bolilor, a accidentelor, a otravirii, a ranilor provocate de arme albe si de foc. Amuletele sunt, de regula, confectionate din aur sau din argint, în forma de inele sau de pandantive. Uneori, amuleta poate fi facuta si dintr-o bucata de piele, postav, pergament sau chiar hartie, pe care se afla de regula o inscriptie cu o mare putere energetica.                  
       Filacterele sunt amuletele de ocrotire si fac parte din aceeasi categorie de amulete. Sunt putine talismanele a caror forta energetica se pastreaza un timp foarte indelungat. Se stie ca orice fiinta si orice obiect vibreaza; aceste vibratii se interfereaza si fiecare se incarca cu vibratiile din jur. In timp, aceasta incarcatura energetica creste si anuleaza, partial sau total, forta energetica initiala a talismanului.              
        Un obiect, de exemplu, confectionat din metal, de la extractia acestuia si pana la prelucrarea si vinderea lui, este atins de mainile a sute de persoane, este transportat in diferite locuri, unde fiecare isi lasa amprenta energetica cu propriile vibratii, bune, rele sau malefice, plus vibratiile locului unde sta pentru un timp. Din aceasta cauza, orice talisman, daca nu este confectionat de tine insuti si este cumparat sau primit, trebuie purificat, adica descarcat energetic si abia dupa aceea purtat de persoana care il are.          

         Tot datorita posibilelor incarcaturi energetice nedorite, este de preferat ca talismanele sa fie purtate in asa fel incat sa nu se vada. Persoanele cu o forta mentala deosebita si cu initierea necesara pot incarca malefic, de exemplu, un talisman purtat la gat, prin puterea gandului sau prin forta privirii.          
        Talismanele se incarca insa si cu propriile noastre vibratii de bucurie, de ura, de revolta, de invidie, de razbunare, pe care le generam prin diferitele stari sufletesti, in anumite momente ale vietii noastre. Acesta este un alt motiv pentru care talismanele trebuie din cand in cand descarcate energetic.      
        Talismanele pot fi confectionate din cele sapte metale cabalistice, pe care se graveaza semne dorite si determinate, in zilele si la orele favorabile, conform calendarului astrologic. Tot pentru confectionarea talismanelor se pot folosi pietre pretioase, insa toate obiectele de acest gen, fie ca sunt din metal, fie din pietre pretioase, trebuie invelite cu grija in saculet de matase, de culoare analoga spiritului planetei, parfumate cu parfumurile zilei corespunzatoare si pastrate la loc ferit de privirile oamenilor si de lucrurile necurate. Astfel, pentaclele si talismanele Soarelui nu trebuie sa fie vazute si nici atinse de oameni diformi si falsi sau de femei cu moravuri usoare. Cele ale Lunii pot fi profanate de privirile si de mainile celor destrabalati. Cele ale lui Mercur isi pierd forta daca sunt vazute sau atinse de preoti care percep bani pentru ceea ce fac. Cele ale lui Marte trebuie sa fie ascunse de persoane lase, fara simtul onoarei. Cele ale lui Venus, de oamenii depravati si de celibatari. Cele ale lui Jupiter, de cei nelegiuiti, iar cele ale lui Saturn, de fecioare si de copii.                                sursa:  MAGAZIN

ISTORIA MAGICA A RADIESTEZIEI

         Dupa toate aparentele, in afara marilor descoperiri pe care China le-a oferit de-a lungul istoriei civilizatiilor, cum ar fi, de pilda, matasea, busola si praful de pusca, ea a fost si tara in care s-a nascut radiestezia. Un basorelief datat din anul 147 i. Ch. il reprezinta pe imparatul chinez Yu din dinastia Hia (2205 - 2197 i.Ch.) cu o bagheta radiestezica in mana. cautand tainice obiecte ascunse. De altfel, marturii ale acelor vremuri, demult apuse, indica faptul ca inca de pe atunci amplasamentul constructiilor pentru locuit se stabilea numai dupa o prealabila prospectare radiestezica. Faptul dovedeste nu numai extinderea pe care metoda ca atare o avea, ci si o larga preocupare de sanogeneza ecologica in habitatul destinat locuintelor.
     Pe de alta parte, si in zona altor civilizatii, preocuparile de aceasta natura nu par a fi fost straine locuitorilor din acele epoci trecute. Astfel, gasim consemnat in Biblie episodul in care Moise, lovind piatra cu toiagul sau, a facut sa tasneasca apa. Evenimentul in sine este considerat ca o prima semnalare scrisa a unei prospectiuni radiestezice, urmata de gasirea unei surse de apa potabila: "Zis-a Domnul catre Moise: <Treci pe dinaintea poporului acestuia, dar ia cu tine cativa dintre batranii lui Israel: ia in mana si toiagul cu care ai lovit Nilul si dute. Iata, Eu voi sta inaintea ta acolo la stanca lui Horeb, iar tu vei lovi in stanca si va curge din ea apa si va bea poporul>. Si a facut Moise asa inaintea batranilor lui Izrael" (Iesirea 17-5,6).
     Dupa unele semnalari, inaintea legiunilor romane ce marsaluiau in expeditiile din Galia, ca si in cele contra Germanilor, mergeau asa numitii rabdomanti sau cautatorii mai ales de surse de apa, folosind in acest scop cunoscutele baghete. De altfel, vestigii ale acelor timpuri si obiceiuri si practici radiestezice par a fi regasite in zilele noastre, in persoana tamburului-major care, in unele armate, marsaluieste in fata coloanei tinand in mana un baston cu maciulie.  
     Un alt instrument radiestezic, pendulul, este semnalat aproximativ in anul 370 i. Ch., intr-o epoca in care Ammanius Marcelinus vorbea despre el ca mijloc de obtinere a unor previziuni oracolare.
   Intrata pentru o perioada in uitare, radiestezia reapare consemnata intr-o carte continand mai ales descrieri si farmece, ca si alte practici oculte, "Le dragon rouge", care este publicata in 1521. Aceasta lucrare introduce de fapt in randul publicului larg si neavizat prima confuzie majora privind practicile radiestezice. Daca radiestezistii acelor vremi se denumeau "sourcier", printr-un apelativ cu evidenta trirnitere la descoperirea izvoarelor de apa, amalgamarea acestor operatiuni cu practicile sataniste medievale, pe care cartea pomenita le descrie, a facut ca, printr-un facil transfer de termeni, acestia sa devina sorcier, adica vrajitori condamnabili cu anticipatie la pedepsele inchizitiei. Aceasta situatie nu l-a impiedicat insa pe calugarul benedictin Basile Valentin ca in acelasi an 1521, in al sau "testament" sa descrie un numar de sapte feluri de baghete rediestezice folosite de catre minerii austrieci pentru a depista filoanele de minerale.
    Pe de alta parte, intre anii 1540 si 1560 apar texte apartinind lui Agricola, in care acesta, condamnand erezia lui Luther din 1518, declara prohibitia utilizarii baghetelor radiestezice ca mijloc - pe care il considera - de comunicare satanica. Acest fapt nu-l impiedica insa de a relata despre modalitatile in care prospectorii radiestezisti ai vremii utilizau diferitele feluri de baghete. El consemneaza astfel ca, pentru depistarea zacamintelor, se foloseau baghete de alun, pentru cele de plumb din brad, in timp ce baghetele din frasin se utilizau in prospectarea zacamintelor de cupru. Cele din fier sau otel erau utilizate pentru descoperirea filoanelor aurifere.  
    In secolele urmatoare, radiestezia sub diferitele sale forme si aplicativitati poate fi depistatate in culturile celor mai multe dintre civilizatii, mergand pana in zilele noastre. In timpul si dupa prima conflagratie mondiala, ea capata o mare extindere in Franta. in perioada interbelica, ea se extinde ca mijloc de depistare a surselor de zacaminte petrolifere, mai ales in America. In timpul celui de al doilea razboi mondial, prin mijloace radiestezice, atat germanii cat si englezii cautau sa depisteze si localizeze vasele adverse ce navigau pe Atlantic, in timpul conflagatiei din Vietnam, trupele de puscasi marini americani au utilizat radiestezia pentru depistarea lucrarilor genistice ale vietnamezilor. La noi, dupa cutremurul din 1977, s-a derulat un program pe parcursul a patru ani, prin care s-a incercat punerea la punct a unei metode de predictie a cutremurelor pe baze radiestezice.   
    Pe de alta parte, investigatiile in directia cercetarii fenomenologiei radiestezice s-au desfasurat la noi cu remarcabile rezultate. Sa evocam in acest sens obtinerea mai multor brevete de inventie avand ca obiect procedee si metode radiestezice de investigatie, ca si desfasurarea unor largi prospectiuni atat in arealul diverselor zone geografice ale tarii, cat si pe platoul continental al Marii Negre.      sursa: scriitor EUGEN CELAN

SECRETELE MANUSCRISULUI VOYNICH

             Chiar daca nu a fost popularizat la fel de bine precum "ruda sa indepartata", harta lui Piri Reis, manuscrisul olograf cunoscut sub numele celui care l-a "redescoperit", Wilfrid M. Voynich, este astazi unanim recunoscut de catre istorici drept cel mai enigmatic mesaj inscris pe hartie pe care oamenii din trecut l-au lasat viitorimii. De dimensiunile unui caiet (10 cm latime, 16 lungime) si avand 235 de pagini scrise pe ambele parti, cu desene si schite, continutul lui nu a putut fi niciodata decriptat. Conform datarii cu, carbon radioactiv, manuscrisul a fost realizat undeva intre secolele 15 si 17, iar atestari privind acest manuscris dateaza din secolul 17. Atunci, cronicarul german Johannes Marcus amintea, intr-o scrisoare catre astronomul Kircher, scrisoare datand din 1666, despre un manuscris scris intr-o limba bizara pe care Rudolf al II-lea il cumparase de la un negustor de origine neprecizata.

   Neoficial, el apare pomenit de multi oameni de la Curtea imparatului Rudolf, care, in paranteza fie spus era unul dintre cei mai excentrici conducatori ai epocii. Protector al artelor, adunand pe langa el o multime de artisti celebri, Rudolf era cunoscut si pentru pasiunea sa deosebita pentru lucrurile ciudate: intretinea cateva familii de pitici si avea in armata un regiment intreg format numai din "uriasi", oameni cu o statura de peste 2 m! In acelasi timp, se arata fascinat de tot ce tinea de mister, de ocultism, alchimie si enigme.

 Traditia spune ca, stiind patima imparatului pentru astfel de lucruri, intr-o zi, un negustor strain - posibil arab sau indian, dupa descrierile epocii - ar fi venit la Rudolf cu un manuscris pe care i l-a vandut pentru 300 de ducati de aur (circa patru sute de mii de dolari, la cursul de azi!). Nimeni nu stie ce anume i-a spus negustorul atunci, cum de l-a convins sa faca un asemenea targ, cert e ca imparatul a dat banii fara sa cracneasca. Astazi, savantii cred ca strainul necunoscut i-ar fi destainuit augustului cumparator ca acel petic de hartie continea taina preschimbarii oricarui metal in aur!

   Din aceea zi, Rudolf nu a mai avut liniste, cerand celor mai vestiti savanti sa descifreze continutul manuscrisului. Insa nimeni nu i-a putut indeplini rugamintea. Manuscrisul a ajuns si in mainile lui Jacobus de Tepenecz, director al Gradinii Botanice din Praga si pasionat de enigme. Se pare ca el este primul care a emis ipoteza ca autorul enigmaticei lucrari ar fi fost nimeni altul decat genialul savant englez Roger Bacon, traitor in secolul al XIII-lea. Cum cu doar doi ani inainte, Curtea pragheza fusese vizitata de un alt om de stiinta din Insule, John Dee, astrolog, navigator, matematician, ocultist, admirator al lui Bacon, despre care tinuse numeroase prelegeri, imparatul a fost entuziasmat de idee, fiind totodata convins ca manuscrisul contine secretul "pietrei filosofale".

   De-a lungul secolelor, manuscrisul a avut un drum sinuos si aventuros. Transmis din generatie in generatie, furat, pierdut si regasit, vandut pe preturi derizorii, pana cand in sfarsit, Wilfrid Woynich il gaseste intr-un anticariat german si ii reda inestimabila valoare. La aceasta ora, manuscrisul se afla in seifurile Bibliotecii Yale, din Statele Unite, iar valoarea sa este estimata la un milion de dolari (suma pentru care a fost asigurat). Dar, in definitiv, ce contine oare aceasta veritabila "comoara"? Nimeni nu a gasit vreun raspuns fara echivoc la intrebare. Semnele grafice in care pare a fi scris manuscrisul nu seamana cu vreun alfabet cunoscut, desi exista unele similitudini cu simboluri alchimiste, numerale arabe vechi, abrevieri latine si chiar cu rune scandinave, ceea ce denota ca autorul lui era o personalitate extrem de culta. De asemenea, trebuie precizat ca, aparent, lucrarea ar avea doua parti. Una, cu datele propriuzise, a doua care pare sa contina mecanismul decriptarii codului in care este scris.

   Multi au vazut in manuscrisul Voynich o carte de astrologie care arata clar secretul "pietrei filosofale". Insusi imparatul Rudolf credea ca, in ziua in care cineva va reusi sa descifreze aceasta carte, visteria regatului se va umple de aur... Rusul Leo Levitov, autorul cartii "Solutia manuscrisului Voynich" sustine ca lucrarea ar fi de fapt o adevarata "Biblie" a ereticilor catari, exterminati in urma unei cruciade dictate de Papa. Chiar si dupa innabusirea in sange a miscarii catare, influenta acesteia s-a facut resimtita multe decenii, in vestul Europei, in ciuda represiunilor Inchizitiei. De aceea, cartea a fost scrisa codat, pentru ca numai acei initiati preoti dintre catari s-o poata citi credinciosilor.

   Cei mai multi dintre cercetatori sunt insa de parere ca, intr-adevar, manuscrisul ii apartine lui Roger Bacon si ar contine, conform acelorasi pareri, un "puzzle" in toata puterea cuvantului, edificator pentru cunostintele autorului, uimitoare pentru acea vreme: desenele infatiseaza simboluri zodiacale, reprezentari ale unor plante necunoscute, animale fantastice care par mai degraba... dinozauri, descrieri anatomice care l-ar fi facut gelos pe Leonardo da Vinci, observatii amanuntite ale obiectelor ceresti, cunostinte inexplicabile in conditiile din anii 1200, cand, se presupune, lucrarea ar fi fost alcatuita. Adeptii acestei ipoteze spun ca Bacon a procedat astfel, cifrand toate aceste date si punandu-le in seama unui autor anonim, pentru a nu avea necazuri cu Biserica.

   De altfel, conceptele lui inaintate nu erau oricum pe placul superiorilor sai religiosi, fapt care i-a si atras o condamnare la inchisoare! Probabil din aceasta pricina, el s-a gandit sa nu faca uitate teoriile sale, lasandu-le urmasilor, e drept, codate, pentru ca a crezut ca acestia vor fi destul de inteligenti pentru a le pricepe. Din pacate, cel putin deocamdata, se pare ca ne-a supraestimat...       sursa:  MAGAZIN

 

ENIGMATICELE DISCURI LUMINOASE DIN JAPONIA

           Unul dintre cazurile cele mai dezbatute si mai recente, privitoare la fenomene luminoase stranii este cel de pe Coasta Pacificului din Japonia. Semnalat pentru prima data in toamna lui 1993, acest fenomen continua sa creeze uluire si, uneori, chiar panica in zona "craterelor gemene", cum li se spune celor doi vulcani activi Roa Mur si Akada.

Zvacnirile luminoase sunt ca niste fulgere scurte, propagate in fascicul, astfel ca ele se prezinta sub forma unor discuri fixe, sau ca niste scantei "consistente". Au fost remarcate in primul rand in circumstante anticipative. Ele apareau in aer, cam la 50 de metri inaltime, cu cateva minute inainte de producerea cutremurelor (stiut fiind faptul ca seismele sunt foarte frecvente in aceasta zona).
   De obicei, configuratia aparitiilor luminoase se prezinta astfel: apare un disc luminos, iar in jurul lui licaresc cateva zeci de scantei, care isi schimba locul permanent, aflandu-se intr-o continua agitatie.  Japonezii au studiat fenomenul cu mult simt de raspundere, numai ca se pare ca tehnica mondiala este, totusi, modesta fata de cerintele misterelor ce strabat planeta la ora actuala.
Preocupati mai mult, in prima faza, de aflarea unei tehnici de anticipare a cutremurelor decat de o problema paranor­mala, cercetatorii s-au vazut in imposibilitatea de a afla ceva concret despre aceste fenome­ne luminoase. Ceea ce s-a descoperit a fost faptul ca formatiunile incandescente poseda o energie uriasa, dar emisa dupa un sistem necunoscut, care a facut ca aparatele utilizate de specialisti sa sufere unele perturbatii suspecte.
  In zona "craterelor gemene", japonezii pot anticipa cutremurele, dar numai cu cateva minute (cand apar scantei necunoscute), cand un comunicat public n-ar face decat sa amplifice panica.   In evidenta zborurilor cu avioane particulare, cazul 508 M a dat mult de gandit. Americanul Richard Mortfield (44 ani) pilota avionul personal (cu care venise in vacanta, in arhipelagul nipon) de-a lungul Coastei Pacificului. Alaturi de el se aflau inca patru prieteni.
  S-a intimplat la 16 august 1994. Zborul a decurs normal, pana cand, la ora 13,13 (o ora foarte ciudata, avand in vedere incarcatura nefasta a cifrelor!) avionul a survolat zona "craterelor gemene". Brusc, spre groaza lui, Mortfield a simtit ca nu mai poate stapani aparatul. Exact ca in numeroasele cazuri inregistrate in zona Bermudelor, indicatoarele de bord erau dereglate total. Pilotul simtea ca pierde altitudine. A vazut uluit cum in jurul avionului gravita un disc luminos, inconjurat, la randul lui, de o puzderie de stelute.
  Toti cei aflati la bord isi pusesera mainile la ochi si asteptau sa moara... Avionul cadea... Apoi, printr-un miracol, Mortfield a reusit sa-l redreseze. Cand, dupa alte 30 de minute de zbor, a aterizat si a povestit celor de la sol ce i se intamplase, i s-a comunicat ca la ora 13,16 (exact cand el reusea sa redreseze avionul) avusese loc un cutremur de 6,5 grade pe scara Richter.
  Fenomenul aparitiilor luminoase de pe Coasta Pacificului a atras atentia ocultistilor si astrologilor din toata lumea, mai ales ca nu se intrevad sanse de a rezolva acest mister intr-un viitor apropiat.

MISTERUL GIGANTICELOR STATUI DE PE TERASA NEMRUT DAG DIN ANATOLIA

           Pe terasa Nemrut Dag, (in Anatolia, Turcia), statuile divine strajuiesc singuratatea mormantului lui Antioh. Drumul pana aici nu se poate face decat infruntand rafale de zapada, poticnindu-te printre stanci si lasandu-te biciuit de vantul cu ace de gheata. Este motivul pentru care foarte putini oameni se incumeta sa urce pana aici. Cei care incearca, totusi, in momentul in care ajung deasupra norilor, la mai mult de doua mii de metri altitudine, au o viziune care-ti taie rasuflarea: ca prin farmec, cerul se limpezeste, capatand o nuanta de un albastru unic.

  In Olimpul inzapezit si solitar, statuile te privesc si te primesc. Ei sunt toti acolo, cu capetele acoperite ale zapezii vesnice: Zeus, Apollon, Heracles, Tyche. Aici trebuie sa fi avut loc intalnirea lui Alexandru cu Zarathustra. Colosalul mormant-sanctuar este ridicat pe piscul unui munte inaccesibil, inconjurat de trei terase. Pe terasa din partea de est, cinci statui sunt flancate de un vultur si un leu. Capetele lor, pravalite in urma deselor cutremure, isi atintesc privirile stranii catre cer. Pe terasa vestica, troneaza un basorelief enigmatic: alaturi de un leu surprins in timpul mersului, se pot numara 22 de astri: trei cu cate 16 raze si alti 19 cu cate 8 raze. O inscriptie in limba greaca permite identificarea planetelor: Jupiter, Marte si Mecur. Este vorba de o harta a cerului, foarte exacta, la o data mai putin clara: 7 iulie 62 sau 61, ziua in care, se pare, a inceput constructia templului mausoleu. La cativa ani dupa moartea lui Antioh, de aici au plecat regii magi, urmarind o stea, care-i va conduce pana la Bethleem...  Nemrut Dag este un loc vechi de doua mii de ani, dar care nu este cunsocut decat de un secol. In 1881, un inginer german a facut cunoscuta lumii existenta acestui loc. Apoi, in anii '50, Theresa Gaell, de la "American School of Oriental Research", intreprinde aici cercetari, in cautarea unei camere funerare, folosind o metoda "moderna": dinamita, ceea ce demonstreaza ca barbarii nu vin intotdeauna din est. Ca urmare, mausoleul, de 75 metri inaltime, a fost redus la doar 25 metri, dar el a rezistat curiozitatii arheologului american: cele sase sute de tone de piatra daramate pentru a proteja odihna lui Antioh si-au pastrat secretul. Pentru cat timp nimeni nu stie? Pana vom fi in posesia altor descoperiri, prezenta statuilor de la Nemrut Dag pastreaza o tacere grea.

MISTERELE DIN TRIUNGHIUL BERMUDELOR

          Perimetrul considerat periculos este incadrat de Miami, Puerto Rico si Insulele Bermude. Triunghiul Bermudelor este insa un nume contemporan. Zona nu este o fabricatie noua a oamenilor dornici sa devina faimosi, exista o serie de pareri care arunca intregul fenomen in carca erorii umane, a minciunilor, informatiilor false si a altor motive.  Triunghiul Bermudelor era cunoscut din vechime sub numele de Triunghiul Diavolului. Cele mai multe rapoarte despre disparitiile navelor si avioanelor vin din secolul XX, dar prima mentiune a unor probleme in triunghi a fost facuta de nimeni altul decat Cristofor Columb.  Celebrul explorator a notat o serie de probleme care au aparut la trecerea sa prin Marea Sargaselor. Busola se comporta ciudat,  spunand la un moment dat ca nu busola ar fi de vina, ci mai degraba Steaua Nordului care isi schimba pozitia. A doua problema a fost vremea foarte calma, marinarii find ingrijorati ca la intoarcere nu vor avea suficient vant. Cu toate acestea au fost loviti de valuri destul de mari, desi vantul nu batea deloc. O a treia mentiune a lui Columb este si cea mai ciudata, dar si cea mai enigmatica. Marinar cu experienţa, Columb a spus ca a vazut o lumina la orizont, fara nici o sursa aparenta. Cercetatorii contemporani sunt de parere ca acesta a vazut probabil focurile unor pescari, de pe insulele din apropiere, dar Columb a gasit plajele pustii, fara locuitori.

    Al doilea caz, care a definit Triunghiul Bermudelor drept unul dintre cele mai mari enigme ale secolului XX de pe Pamant, este cel a zborului 19. Un exercitiu al Marinei americane s-a transformat intr-un mister după ce, cinci bombardiere TBM Avenger au disparut, fara urma, pe data de 6 decembrie 1945. Cazul este cu atat mai interesant din cauza faptului ca un avion trimis in cautarea lor a disparut la randul sau.  In cartea Lumi Galactice scrisa de Doru Davidovici se gaseste o transcriere a discutiilor dintre piloti si turnul de control. Pe langa faptul că pilotii au raportat ca busolele nu mai functioneza, două relatari au atras atentia. Comandantul escadronului spune, de mai multe ori, ca nu reuseste sa gaseasca soarele pe cer si nimic nu arata asa cum ar trebui. Conversatia se incheie cu o afirmatie bizara: “Am ajuns la apa alba”.

   Din nefericire pentru fanii triunghiului, in relatari care mai apoi s-au transformat in legende, s-au strecurat si erori. Cel mai rasunator caz al vasului de peste 280 de tone, Mary Celeste, gasit fara nici un om la bord, in anul 1872. Este doar o confuzie de nume. Mary Celeste a esuat de fapt in largul coastei Portugaliei. Un alt vas, cu numele de Mary Celeste, a esuat pe un recif de langă insulele Bermude, in 1864, de unde si confuzia.  Ultimul caz inregistrat a fost pe data 15 decembrie, 2008. Un avion englezesc, BN-2A MK III, a disparut in triunghi, la circa 12 mile nautice de insulele Caicos. Pilotul si 11 persoane au fost date disparute si nu s-a putut recupera nimic din avion.  In Triunghiul Bermudelor se crede ca au disparut, fara explicatie, in 300 de ani, circa 2000 de nave si avioane. Pe de alta parte, compania de asigurari  Lloyd’s din Londra a declarat ca in zona respectiva nu a fost un numar semnificativ de disparitii , ţinand cont de volumul mare de nave si avioane care strabat zona.  Principala cauza invocata a presupuselor disparitii, care face si cea mai mare credibilitate in general, este Atlantida, continentul scufudat mentionat de Platon. Aparent acesta inca mai are o influenta nefasta supra oceanului. In “coltul opus”, al pragmatismului, principala cauza invocata pentru disparitia navelor sunt zacamintele de metan, gaz care poate schimba densitatea apei, facand foarte usoara scufundarea. Cei care cred in conspiratiile mondiale sunt chiar de parere ca Statelor Unite si Marea Britanie stiu de fapt care este adevarul.  Indiferent de cauze, paranornamale, pragmatice sau extraterestre, Triunghiul Bermudelor va fascina mult timp de acum inainte civilizatia umana.                 sursa  relitatea.net

ENIGMA CERCURILOR DIN LANURILE DE CEREALE

          In urma cu un an, cercuri concentrice bizare au aparut pe un camp din apropiere de Barbury Castle, Marea Britanie. Cativa specialisti, printre care si un astrofizician american, s-au deplasat la fata locului, descoperindu-se, in final, faptul ca cercurile ascund un mesaj secret. Astrofizicianul Mike Reed priveste hipnotizat reprezentarile circulare, atipice in raport cu faimoasele si demitizatele agroglife din celelalte campuri ale Marii Britanii. Cercul de baza, cu un diametru de 5.000 de metri, perfect conturat, ascunde alte cateva „cercuri” concentrice rasfrante.  Au fost fotografiate din elicopter imagini de inalta definitie, studiate apoi pe calculator. In total, 10 cercuri, care par sa ascunda un mesaj secret. In mijloc se afla un mic rond. Ce poate semnifica? Ar putea fi... virgula unui numar? In acest caz segmentele de cercuri delimitate de „crestaturi” n-ar putea oare reprezenta cifrele ce formeaza numarul? Primul segment ce pleaca din centru e mai lung decat urmatorul si mai scurt decat cel de-al treilea. Intuitia cercetatorului l-a condus spre faimosul pi (3,14), ce reprezinta raportul dintre circumferinta unui cerc si raza sa.  Dotat cu o rigla si un creion, acesta traseaza pe o fotografie imprimata, raze ce pornesc din centrul figurii. Raze pe „care le trece metodic prin crestaturi”. Cercul lui Mike apare divizat in opt sectoare: sase mici si doua mari, pe care le imparte pe rand in doua. Si surpriza! Cele zece sectoare pe care le obtine au acelasi unghi! Numara apoi sectoarele pe care le contine fiecare parte de cerc delimitata de crestaturi. In centru se afla trei, iar spre margini, inca cinci. Sunt primele trei cifre ale faimosului PI! Sunt urmarite apoi segmentele cercurilor si sectoarele pe care le contine fiecare.  Pe masura ce, cifrele se aduna, emotiile sale se intensifica. Sunt exact urmarea cifrelor lui  PI: 3,14159265. Incredibil! In aceste configuratii era un mesaj ascuns. Si Mike l-a descoperit! Cine a putut desena o figura atat de ingenioasa intr-un camp cu cereale? Oamenii, desigur. Toata lumea cunoaste numarul  PI cel care i-a fascinat pe matematicienii Greciei antice.

  In 1991, doi pictori englezi respectabili, Doug Bower si Dave Charley, si-au marturisit faptele. Cu ajutorul unui material rudimentar, au fost capabili – si au facut demonstratia – sa traseze cercuri gigantice. Mai intai, au desenat o figura pe o foaie de hartie, apoi au calculat dimensiunile reale ale fiecarui motiv pe teren. Au iesit pe camp, inarmati cu instrumente de masurare si o gramada de tarusi pentru a jalona punctele strategice ale figurii, folositi totodata drept ghizi pentru a putea culca la pamant graul copt, cu o scandura. Spirale, romburi, rozete... zeci de figuri uimitoare, aparute in campurile din sudul Angliei, opere de arta ale unor pasionati de geometrie.

  Cu toate astea, astrofizicianul nu crede intr-o astfel de explicatie, in cazul cercului din Barbury Castle. In opinia sa, agroglifele trasate de oameni au alte caracteristici: plantele sunt in cea mai mare parte rupte de tavalugul scandurilor. Pe alocuri, se observa urme de pasi pe care farsorii n-au reusit sa le stearga. Aici, la Barbury Castle nu exista nici o urma, tijele lanului de grau fiind culcate delicat la pamant, fara a fi rupte. Mike Reed e convins ca acest mic cortegiu de agroglife nu are o explicatie rationala. S-a observat ca tijele cerealelor prezinta unele malformatii ciudate: sunt anormal intinse (lungite) ca si cum ar fi fost supuse unei calduri puternice. Si surpriza, s-a mai observat faptul ca unele locuri sunt incarcate de electricitate.  Aceste bizarerii coincid cu unele marturii ale agricultorilor care au relatat faptul ca au fost uluiti sa vada intr-o noapte, o lumina puternica, un fel de minge de foc care a aparut brusc pe camp. Ca printr-un miracol, a doua zi a aparut aceasta agroglifa in cultura de grau.

  Unii cercetatori americani sunt convinsi ca la originea acestui fenomen se afla o... tornada. Ca aerul din inalta atmosfera ar fi produs violente descarcari electrice la nivelul solului, producand caldura si lumina.

Mike Reed, stupefiat in fata unei explicatii atat de nerealiste si puerile, zambeste ironic. Ce legatura poate fi intre o tornada si geometria asta realizata cu migala? Intre tornada si  PI? Asadar, cine a facut agroglifele? Extraterestrii dornici sa comunice cu noi? Aceasta e convingerea lui Mike Reed. „Un lucru e sigur, spune el, aici e vorba despre o inteligenta care a desenat cercurile si care incearca sa comunice cu noi. Probabil de mai multa vreme decat credem, pentru ca prima agroglifa descoperita dateaza din secolul XVIII.” (Intr-o gravura din 1678 e reprezentat un diavol in timp ce facea cercuri cu coasa intr-un lan de ovaz.) Astrofizicianul american va reexamina imaginile celorlalte agroglife din Anglia, in speranta ca va gasi si alte mesaje ascunse.            sursa MAGAZIN