sâmbătă, 19 februarie 2011

SECRETELE HIPNOZEI

          Hipnoza este o stare modificata a organismului produsa prin repetarea unor stimuli si in care sugestia este mai eficienta decat de obicei. Majoritatea terapeutilor definesc hipnoza ca o stare indusa, de regula in mod artificial, asemanatoare cu somnul, dar in acelasi timp diferita de acesta din punct de vedere fiziologic, stare caracterizata prin sugestibilitate crescuta, ca rezultat al careia pot fi induse subiectului, mai usor decat in stare normala, o serie de modificari senzoriale, perceptive, de memorie si motorii. Prin hipnoza se realizeaza deci o stare de hipersugestibilitate selectiva produsa subiectului prin anumite proceduri specifice, de natura fiziologica si psihologica de catre hipnotizator sau de catre subiectul insusi (in autohipnoza).
In timpul hipnozei pot fi induse o serie de modificări spectaculoase ale proceselor psihice si ale comportamentului, modificari ce pot imbraca aspecte pozitive sau negative in functie de continutul sugestiilor administrate. Astfel, pot fi realizate:
    Modificari ale sferei senzoriale. Se pot obtine iluzii (perceperea distorsionată a unor obiecte existente în realitate), halucinatii (perceptii fara corespondent in realitate), precum şi modificarea unor praguri senzoriale, accentuarea sensibilităţii, anestezie - reducerea generala a sensibilitatii şi analgezie -reducerea sensibilitatii dureroase. Datorita acestor efecte, este posibila utilizarea hipnozei in combaterea durerii.
    Modificari ale atentiei. In hipnoza se produce o orientare selectiva a atentiei, care este indreptata predominant spre cele sugerate de terapeut si intr-o mai mica masura spre stimulii ambianţei.
    Modificari ale memoriei. Prin hipnoza se poate obtine o uitare totala, sau partiala a unor obiecte, evenimente, date; dupa cum se poate obtine si o accentuare a functiei memoriei, subiectul retinand si redand mai usor si mai exact materialul memorat.
    Modificari in sfera gandirii. In urma inductiei hipnotice poate sa functioneze la unii subiecti ceea ce specialistii numesc "logica transei", datorita careia ei accepta ca fiind logice situatii pe care nu le-ar considera ca atare in stare normala. De pilda, subiectul care, in urma sugerarii faptului ca este prescolar, se comporta ca un copil de sase ani, poate discuta in acelasi timp cu sotia sa, fara ca acest lucru sa i se para ciudat sau nepotrivit.
    Modificari in domeniul activitatii motorii. Se pot obtine: relaxare musculara, actiuni automate, rigiditatea corpului, mentinerea timp indelungat a unor pozitii incomode, cat si modificarea comportamentului de ansamblu al subiectului.
    Modificari in sfera afectivitatii. Acestea capata continut specific in functie de cele sugerate de terapeut. De regula, majoritatea subiectilor care au fost hipnotizati, afirma in mod spontan ca au trait in timpul hipnozei o stare afectiva pozitiva, de calm, liniste si relaxare profunda.
Frecvent hipnotizatorii profesionisti sugereaza subiectilor "regresia de varsta". Cand sugestiile au actionat, subiectul se comporta ca si cum ar avea o varsta mai mica decat cea reala, el modificandu-si comportamentul astfel incat sa corespunda varstei sugerate. La subiectii foarte sugestibili se modifica vocea, mimica şi chiar scrisul, caracterele utilizate in scriere fiind specifice copilariei. Multi terapeuti citeaza cazuri in care subiectii regresati pana la varsta copilariei si-au amintit o limba pe care o vorbisera in copilarie si pe care o uitasera in prezent, coversand sau chiar scriind in limba respectiva.
   Se relateaza cazul unui subiect care, regresat la varsta copilariei, utiliza un dialect suedez, iar cel al altui subiect, care vorbea maghiara. Nici unul din acesti subiecti nu-si mai amintesc de limbile respective, treziti din hipnoza.
   Terapeutul american Hilard (1975), citeaza cazul unui subiect care fusese crescut in China, in copilarie, si care, in urma regresiei de varsta, si-a scris numele cu caractere chineze ceea ce nu a fost capabil sa faca in stare de veghe.
   Regresia de varsta este mult folosita de catre terapeuti pentru a "dezgropa" amintirile psihotraumatizante uitate, care au produs la subiecti tulburari de tip nevrotic.
   Datorita posibilitatilor neobisnuite de modificare a comportamentului prin hipnoza, este posibila utilizarea terapeutica a acestei tehnici, prin hipnoza putandu-se realiza vindecari ce par de domeniul miracolului.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Salut. Cunosti vreun psihiatru in stare sa ma faca sa uit anumite evenimente? Am mare nevoie de asa ceva.